Vulcanul violet numit „Dan Păltinișanu” a oferit Stelei o primire demnă de un derby de Europa. 27.000 de suflete, mânate de fiorul „fruncea e-n Banat”, au luat pe sus, din secunda 1, trupa lui Stoichiță, rebranduită cu cinci modificări față de umilința din Cupă de la Bistrița.
Steaua dă tonul în derby
Lava violetă n-a putut topi însă revolta „roș-albastră”, iar Steaua a intrat mai bine în joc. Pleșan (3),”ceasul” Ov. Petre (11, 27) au promis lacom golul la poarta lui Pantilimon, deși pe ultimul ținta l-a trădat amarnic. Sabău și-a păstrat însă „Moțunaccio”-ul (3-4-3) cu care și-a blindat jucătorii în ultimele 4 jocuri, iar fazele la poarta Stelei au început să apară târziu. Bourceanu (31) a încercat primul să-l dezmorțească pe Zapata dar șutul lui din 25 de metri s-a dus palid peste buturile „roș-albaștrilor”. Galeria bănățeană a simțit momentul, a ridicat tonul și Arman (38), iar apoi Curtean (39) i-au dat de furcă lui Zapata. „Prea puțin” pentru ceea ce dorea publicul timișorean. Poli forțează, Surdu lovește
La reluare nu apăreau semne că vom vedea mai mult fotbal. Sabău a simțit presiunea tribunelor și a mutat primul, aruncându-l pe costaricanul Parks (57) în atac. Dar tot Steaua a fost cea care a amenințat poarta, după ce balonul recuperat de Toja în 30 de metri a ajuns la Nicoliță (59), via Surdu. Bănel a fost milos cu Pantilimon, iar șutul stelistului din 20 de metri de buturile timișorene s-a izbit doar de pumnii portarului gazdelor. Timișoara n-a avut replică și a plătit! Dayro a făcut o cursă de nebun pe dreapta, a aruncat mingea în careu, Pantilimon a deviat balonul doar în ghetele lui Surdu (69) și Steaua a dat lovitura! Ba mai mult, același atacant al roș-albaștrilor și-ar fi putut trece în cont încă un gol când a scăpat în minutul 87 singur cu Pantilimon, dar a ratat. De cealaltă parte, Bourceanu a șutat în bară, dar jucătorul timișorean nu a mai prins finalul meciului pe teren pentru că a fost eliminat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER